Orașul Wittenoom este cel mai periculos loc din Australia

Secretele sinistre ale orașului Wittenoom, un loc șters de pe hărțile Australiei și transformat într-un pustiu periculos. Află de ce acest oraș din Australia de Vest a devenit cea mai contaminată zonă din emisfera sudică din cauza azbestului albastru.

Acest oraș nu mai figurează de mult timp pe hărți, este lipsit de apă curentă și de electricitate, nimeni nu supraveghează drumurile, iar semnele de pe marginea drumurilor au fost înlocuite cu panouri care avertizează asupra pericolului de a se afla pe acest teritoriu. Și în ciuda mulțimilor amenințătoare sold-out, turiștii vin aici pentru a vedea atmosfera Australiei anilor ’60 și pur și simplu pentru a atinge romantismul unui oraș abandonat și părăsit.

In jur se află natura tipică a Australiei de Vest – câmpii semideșertice cu incluziuni rare de munți joși, vegetație modestă, sol roșiatic și căldura ofilită a soarelui aflat la zenit. Da, inconfortabil, dar deloc fatal.

Ce este periculos în acest loc, de ce orașul Wittenoom a fost de mult timp abandonat și șters de pe toate hărțile, este într-adevăr vorba de radiații? Nu, ele nu au fost aici de când s-a născut orasul. Atunci ce – tsunami, uragane, furtuni de nisip?

Azbestul. Da, același azbest pe care îl cunoaștem bine cu toții și care este folosit în mod activ în industrie. Acest mineral a fost cel care a făcut ca orașul, cândva prosper, să fie abandonat și închis, iar oamenii rămași să fie strămutați cu forța. Acum, orașul Wittenoom (sau mai degrabă zona cu acest nume) este considerat cel mai contaminat nu doar din Australia, ci din întreaga emisferă sudică.

Piatră de lână albastră

Australia de Vest este cel mai mare stat din țară. Ca suprafață, este puțin mai mic decât Kazahstanul și mai mare decât insula Groenlanda. Cu toate acestea, mai puțin de trei milioane de oameni trăiesc aici și, din cauza climatului aspru și arid, toată viața este concentrată doar de-a lungul coastei maritime.

Cu toate acestea, în adâncurile teritoriului există, de asemenea, oaze de prezență umană, deoarece aproape întregul tabel periodic este ascuns în adâncurile Australiei de Vest. Există aur, staniu, fier, safire, safire, opale, petrol, bauxită, nichel și multe altele. Printre această bogată diversitate, a existat și un loc pentru azbest.

În anii 30 ai secolului XX, în partea de nord-vest a statului, geologii au descoperit mineralul riebeckit, sau mai degrabă varietatea sa de azbest numită crocidolit. Grecii antici au numit acest material pentru suprafața sa pufoasă (crocidolitul se traduce din greacă prin “piatră de lână”). Dar în lumea modernă are un alt nume – azbest albastru.

Azbestul insidios

În general, există șase tipuri de azbest. Cel mai comun este azbestul crisotil. Acesta este cel care se exploatează în întreaga lume. Azbestul este un material valoros care este folosit pentru producerea de produse de construcție și produse rezistente la foc, masticuri, chituri și amestecuri. Este relativ inofensiv pentru oameni, ceea ce nu se poate spune despre celelalte cinci varietăți.

Care este pericolul? În structura fibroasă a azbestului. Cele mai fine “fire de păr” ale sale pătrund cu ușurință în tractul respirator uman și provoacă o mulțime de boli – de la pleurezie la cancer pulmonar. Fibrele de azbest crisotil sunt mai groase și mai rezistente și, pătrunzând în tractul respirator superior, sunt eliminate de acolo relativ ușor. Este suficient să folosiți un echipament de protecție de bază atunci când lucrați cu acest material și totul va fi bine.

Azbestul albastru este o altă problemă. Fibrele sale sunt mai subțiri și mai fragile. Ele sunt capabile să pătrundă adânc în plămâni, unde rămân pentru totdeauna. Și, ca urmare a iritației celulelor, apare cancerul pulmonar în aproape 100% din cazuri.

Garden City

In prima jumătate a secolului XX, oamenii încă nu știau nimic despre pericolele pe care le prezintă azbestul. Iar pentru Australia, acest mineral a devenit o adevărată descoperire în construcții. Datorită conductivității sale termice scăzute, a fost folosit pentru a crea izolație, ceea ce a făcut posibilă menținerea locuințelor răcoroase pentru o perioadă lungă de timp în condițiile de căldură ale climatului australian. Și astfel a început producția sa industrială în munții din Australia de Vest. În 1943, compania minieră a deschis nu mai puțin de trei mine, unde a crescut producția de azbest albastru an de an.

Dar cum zona era un deșert rarefiat și nu existau locuințe pe o rază de sute de kilometri în jur, compania a construit un oraș pentru muncitorii săi lângă mine. Era o așezare complet autosuficientă. Avea tot ce era necesar pentru viață – case, un spital, două școli, un hotel, un oficiu poștal, o cafenea, mai multe benzinării, o bancă, un cinematograf și chiar un hipodrom. Au fost construite drumuri până la Wittenoom, a fost instalată electricitate, iar orașul a fost aprovizionat cu apă și alimente. Bucurați-vă de viață și nu uitați să mergeți la muncă în minele locale.

Erau o mulțime de oameni care doreau să se stabilească în Wittenoom – orașul a crescut și s-a dezvoltat, iar la apogeu avea o populație de 20 de mii de locuitori. Cu timpul, acolo a apărut un aerodrom și existau planuri de construire a unei căi ferate.

În încercarea de a diversifica peisajele plictisitoare de culoare roșie-maronie din jur, locuitorii locali au folosit producția din mine pentru amenajare. Azbestul albastru a fost presărat pe potecile din grădini, a fost adăugat ca material de umplutură pentru suprafețele drumurilor, a fost folosit la fabricarea țevilor și a acoperișurilor caselor și chiar a fost turnat în cutiile de nisip ale copiilor. Și absolut nimeni nu s-a gândit la efectele distructive ale acestui material mortal.

Orașul morții

Între timp, rata mortalității în Wittenoom a început să crească exponențial. Mai mult, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, acestea erau boli pulmonare și tumori maligne. Nimeni nu a ținut o numărătoare, dar, potrivit unor informații neoficiale, în cei 15 ani de prosperitate a orașului, aproximativ 6.000 de persoane au murit din cauza bolilor legate de azbest. Și asta doar în cazul locuitorilor din Wittenoom. Dar în oraș lucrau mulți muncitori sezonieri, iar rata mortalității în rândul acestora este, în general, imposibil de luat în calcul.

Cu toate acestea, nimeni nu a tras un semnal de alarmă – locuitorii “orașului albastru” pur și simplu nu au acordat atenție pestilenței răspândite. Medicii de la spital erau îngrijorați de un număr mare de boli pulmonare fatale, dar nu le-a trecut prin cap să facă legătura cu mina și cu un mineral albastru atât de frumos.

Locuitorii din Wittenoom ar fi continuat să moară, dar depozitele de azbest s-au epuizat brusc. Din 1960, producția a început să scadă treptat, iar după 6 ani minele au încetat să mai funcționeze. “Orașul albastru” a început treptat să se golească, locuitorii săi plecând în toate direcțiile. Până în 1980, când știința mondială a studiat și a înțeles pericolele azbestului, în Wittenoom mai locuiau 50 de persoane care nu doreau să plece.

Turism extrem

Autoritățile australiene au încercat să elimine riscul de infectare ulterioară a oamenilor. Pulberea albastră periculoasă a fost îndepărtată de pe drumuri și străzi, iar locuitorii au fost mutați în clădiri “curate”. Cu toate acestea, aceste eforturi au fost doar o picătură în ocean, deoarece în jurul celor trei mine Wittenoom existau depozite – potrivit unor estimări conservatoare, aproximativ trei milioane de tone de pulbere albastră. Orice vânt mai mult sau mai puțin puternic ar fi suflat un nor de praf albastru pe străzile pustii din Wittenoom. Economiștii au calculat că ar fi mai ieftin să evacueze cu forța locuitorii rămași și să îngrădească zona periculoasă decât să încerce să neutralizeze cumva amenințarea.

Și așa s-a întâmplat. În 2007, Wittenoom a fost lipsit de statutul de oraș, a fost șters de pe hărțile oficiale, iar pe drumuri au fost amplasate semne de avertizare de pericol. Locuitorii rămași și-au vândut parcelele și s-au mutat în zone favorabile. Dar au rămas trei persoane. Aceștia au spus autorităților că totul le convenea, că nu se temeau de azbestul albastru și că aveau de gând să moară pe pământul lor natal.

La fel ca cei trei fataliști, numeroșii turiști care vin la Wittenoom pentru weekend în zeci de mașini nu se tem de azbest. Oamenilor le place să se plimbe pe străzile unui oraș abandonat, să atingă istoria înghețată a anilor ’60 și chiar să petreacă noaptea într-una dintre casele orașului-fantomă.

Niciunul dintre ei nu se teme de pericolul de a inhala aer otrăvit și, totuși, chiar și o scurtă ședere în această atmosferă poate crește considerabil riscul de oncologie pulmonară. Un pericol aparte este cauzat și de faptul că turiștii, pe roțile mașinilor lor, împrăștie praf de crocidolit pe drumurile din Australia.

Autoritățile țării încă nu știu ce să facă cu toate acestea. Împrejmuirea completă a teritoriului nu-l va proteja de vânt, iar turiștii vor găsi portițe. Se elaborează un proiect de neutralizare chimică a depozitelor de crocidolit rămase pe teren, dar acest lucru necesită sume considerabile. Există planuri de a rade complet la pământ rămășițele orașului, pentru a face inutil pelerinajul uman. Ei bine, deocamdată totul rămâne așa cum este – un oraș fantomă, case distruse de timp și turiști fericiți care pozează pe fundalul zonei contaminate.

Vă mulțumim că ați citit! Dacă acest articol vi se pare util și interesant, vă rugăm să îl distribuiți pe rețelele de socializare pentru a fi citit și de alții. În acest fel ne ajutați și ne motivați să scriem mai multe articole interesante.