Ultima actualizare: 2 august 2024
Trebuie sa aducem un omagiu indraznelii scriitoarei japoneze Rie Kudan. A primit unul dintre cele mai prestigioase premii literare din Japonia, Premiul Akutagawa. Laudele juriului s-au revarsat ca mierea pentru noul roman, Tokyo Tower of Sympathy, un judecator declarand: „Lucrarea este impecabila si greu de gasit vreo greseala”. Și in acel moment, personal, intr-o atmosfera relaxata, scriitoarea a anuntat ca o parte semnificativa a cartii a fost scrisa folosind un chatbot AI.
„Cand am creat acest roman, am folosit intens IA generativa, cum ar fi ChatGPT”, a spus Kudan. „Vreau sa spun ca aproximativ 5% din carte citeaza propozitii textuale generate de inteligenta artificiala.”
Premiul japonez, care era aproape nemaiauzit in lumea occidentala, a facut brusc titluri in intreaga lume. Se implineste cel mai rau cosmar al paznicilor inaltei literaturi? Oare juratii chiar nu au gusturi, ca acei sommelieri care acorda orbeste cel mai mare punctaj unui surogat la o degustare? Și Rie Kudan este o mincinoasa?
Rie Kudan nu a inselat, ci a folosit AI cu un scop anume
In ceea ce priveste a doua intrebare, s-ar putea argumenta ca scriitoarea a folosit limbajul generat de AI tocmai pentru a-si exprima opinia despre limbajul generat de AI. Adica a vrut (in cuvintele ei) sa testeze modul in care „cuvintele blande si simplificate” pot distorsiona evidentele principii etice.
S-ar putea argumenta ca ChatGPT nu a avut nimic de-a face cu asta, pentru ca nu AI a fost cel care a decis ce 5% din roman va fi scris de acesta si ce va fi inclus acolo. Decizia a apartinut in totalitate autoarei.
Interpretarea cititorului conteaza mai mult decat intentia initiala a autorului
Iar la prima intrebare – s-au inselat judecatorii cand au considerat romanul frumos – putem raspunde: ne-am intalnit deja cu asa ceva. Daca au crezut ca Tokyo Tower of Empathy este impecabil, atunci este.
Nu am fost invatati la orele de literatura de la scoala ca interpretarea unui poem de catre cititor este mult mai importanta decat incercarea de a intelege ce a vrut sa spuna autorul? Roland Barthes nu a proclamat „Moartea autorului” in 1967?
Istoricul folosirii hazardului si algoritmilor in literatura
Ideea unui autor inspirat care creeaza un text de o originalitate aproape sacra este ea insasi o relicva a romantismului. Acesta este un traseu vechi de doua secole. Inainte de aceasta, scriitorii de fictiune faceau adesea eforturi mari pentru a pretinde ca copiau de la altcineva, chiar daca inventau.
Chaucer a vorbit despre un complot legendar. Un text adaptat dintr-un precedent a fost considerat mai de incredere si de un statut mai inalt decat unul care nu a fost imprumutat. Milton a revizuit Biblia, Shakespeare l-a revizuit pe Raphael Holinshed si altele asemenea.
Ulterior, timp de o suta de ani sau mai mult, scriitorii experimentali si modernisti au folosit aleatorie sau echivalentul de casa al algoritmilor pentru a crea texte.
In 1920, eminentul poet dadaist Tristan Tzara a afirmat ca poezia poate fi scrisa luand un articol de ziar de lungimea pe care ai vrea sa-l vezi intr-o poezie, taindu-l in cuvintele sale constitutive cu foarfecele, scuturandu-le intr-o punga si apoi rescriindu-le in ordine aleatorie.
Acesta a fost doar inceputul tuturor tipurilor de bufonerie literara. William S. Burroughs si colaboratorul sau Brion Gysin au preluat stafeta lui Tzara in anii saizeci, experimentand „metoda decuparii” (asemanatoare poeziei Dada) si „compozirea” (unde doua pagini dintr-o carte existenta sunt impaturite impreuna, astfel incat marginile se intalnesc si citesc prin pliere, creand text nou).
Colectia de povestiri din 2001 a scriitorului de science fiction Jeff Noone, Cobralingus, ofera un set de instructiuni pentru transformarea textului folosind ceea ce Noon a numit „filtrare”, similar modului in care un DJ remixeaza o inregistrare.
Astfel, regulile literare arbitrare sau hazardul de-a dreptul (adica ceva care nu depinde de autor, ci modeleaza textul) ocupa un loc foarte onorabil in istoria literaturii.
Intertextualitate – fiecare text e compus din alte texte
S-ar putea chiar gandi la forma sonet sau villanelle ca un tip de algoritm. Membrii OULIPO (o asociatie de scriitori si matematicieni) la mijlocul secolului al XX-lea au venit cu restrictii formale pentru a se deschide libertatea creativa mai degraba decat sa o inabuşe.
Italo Calvino a scris romanul Castelul destinelor incrucisate folosind un pachet de tarot.
Teoreticienii literari ar putea indica ceva pe care Tzara si adeptii sai l-au adoptat intr-un fel sau altul: intertextualitatea.
- Fiecare text consta in cele din urma din alte texte
- Fiecare cuvant dintr-un roman sau poezie este un imprumut
- Sensul sau depinde de o mare varietate de alte contexte prin care cititorul il va intelege
- Fiecare autor, in felul sau, este un chatbot cu un creier viu care a studiat clasicii si alte carti toata viata
De ce ne temem atat de mult de inlocuirea autorului uman?
De aceea, cazul Turnului Tokyo este o preocupare vaga. Daca scriitorul este (cum a spus Martin Amis despre Victor Soden Pritchett) o oglinda si nu o lampa? Modelul romantic al creatorului este, la urma urmei, sustinut de o idee plina de speranta despre umanitate: ca suntem creatori si nu creaturi, ca ceea ce ne defineste nu este doar neurologia experientei noastre, ci o esenta interioara inefabila care apare doar in act de auto-exprimare?
Este posibil sa pazim atat de inversunat distinctia dintre ceea ce pot face modelele mari de limbaj si creativitatea umana pentru ca… suntem doar jigniti? Ne temem ca aceasta poate fi o diferenta temporara de grad mai degraba decat o diferenta fundamentala de categorie, sau poate nicio diferenta deloc?
Concluzie
Premiile literare acordate unei carti create cu ajutorul inteligentei artificiale au starnit temeri privind inlocuirea autorului uman de catre masini. Totusi, istoria literaturii arata ca hazardul si regulile arbitrare au contribuit adesea la actul creator, iar fiecare text e compus in cele din urma din alte texte. Poate ca ne temem atat de mult pentru ca suntem raniti in orgoliul nostru de „creatori”, nu doar niste creaturi modelate de experiente. Viitorul va decide daca AI reprezinta cu adevarat o amenintare la adresa geniului uman sau doar o unealta in plus pentru exprimarea acestuia.
Va invit sa impartasiti parerile voastre in comentarii. Considerati ca inteligenta artificiala va inlocui vreodata autorul uman sau il va ajuta sa-si sporeasca creativitatea? Astept cu interes sa citesc opiniile voastre.
