Ultima actualizare: 2 august 2024
In 1947, Natiunile Unite au decis sa creeze doua state, evreiesc si arab, pe teritoriul Palestinei, care la acea vreme era locuit atat de arab, cat si de evrei aflati in razboi intre ei. In mai 1948, Israelul a fost creat, dar statul Palestinian nu a fost creat.
Conflictul dintre palestinieni si evrei este unul de lunga durata, radacinile sale merg inapoi in trecutul indepartat. Dar faza care continua pana in zilele noastre a inceput dupa primul razboi mondial. Confruntarea pe acest pamant dureaza de mai bine de 100 de ani.
Primele valuri de evrei au venit aici din Imperiul Rus dupa revolutia din 1905, apoi au fost refugiati din Primul Razboi Mondial, cei care si-au dat seama ca nu are rost ca evreii sa caute un viitor intr-o Europa On razboi. La aceea vreme exista un mandat turcesc asupra teritoriului.
Apoi britanicii au cerut un mandat – „hai sa ajutam poporul evreu care nu are patrie.” Liga Natiunilor a emis un astfel de mandat. Britanicii au introdus cote pentru sosirea evreilor, dar numarul imigrantilor le-a depasit de multe ori.
In urmatoarele doua decenii, aproximativ o jumatate de milion de oameni au venit aici, majoritatea din Europa. Arabii au fost nemultumiti de asta si au organizat revolte. Prima dintre ele aparut in 1920. La sfarsitul anilor 30, arabii aveau deja un lider, Amin al-Husseini.
Dar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a pariat pe oamenii nepotriviti, crezand ca nazistii il vor ajuta sa-i alunge pe evrei din Palestina. In 2015, prim-ministrul Netanyahu a ajuns chiar acolo acolo a spus ca al-Husseini a fost cel care la sfatuit pe Hitler sa-i extermine pe evrei.
„Hitler nu a vrut sa-i extermine pe evrei.” Intr-un moment in care voia sa-i alunge pe evrei, Haj Amin Husseini a venit la Hitler si a spus ca daca ii expulzi, toti vor veni aici. – Deci ce ar trebui sa fac cu ei? – Da, arde-le.” (Binyamin Netanyahu)
Se pare ca nu Hitler a fost vinovat pentru Holocaust, ci palestinianul al-Husseini. Aceasta declaratie delirante reflecta ura reciproca care exista intre arabi si israelieni.
Dupa razboi, sa decis crearea unei autonomii binationale in care evreii si arabii sa poata exista pasnic. Dar a devenit imposibil sa se creeze un astfel de stat. Pana atunci, relatiile dintre cele doua comunitati devenise extrem de tensionate. Daca la inceput evreii au cumparat pamant, atunci au inceput pur si simplu sa-i alunge pe palestinieni de pe pamant.
On noiembrie 1947, ONU a decis sa imparta Palestina in partile arabe si evreiesti, astfel, ulterior, pe acest teritoriu sa apara doua state. Ierusalimul trebuia sa fie neutru.
Ideea crearii Israelului a fost sustinuta cu caldura de Uniunea Sovietica. Stalin era increzator ca, in detrimentul imigrantilor evrei din Uniunea Sovietica si din alte tari cu opinii comuniste stanga, URSS idei de a putea raspandi si influenta in aceasta regiune (anterior era do meniul Marii Britanii). Stalin era in favoarea soldatilor evrei din prima linie, care au avut rezultate bune in timpul Razboiului Patriotic, plecand in Palestina.
Desi granitele au fost conturate in rezolutia Adunarii Generale a ONU, acestea nu au fost convenite. Era o bomba cu ceas care trebuia sa explodeze. A explodat in 1948 imediat dupa formarea Statului Israel.
Țarile vecine s-au opus cu fermitate.
Pe 15 mai, armatele a sase tari arabe au invadat Palestina si a inceput razboiul de independenta. Apoi Moscova a luat o pozitie pro-israeliana:
„In pofida tuturor simpatiei lor pentru miscarea poporului national arab, poporul sovietic condamna politica agresiva purtata impotriva Israelului.”
Drept urmare, soldati cu experienta care au participat la infrangerea celui de-al Treilea Reich, evreii au reusit sa respinga atacurile asupra asezarilor lor. Apoi au intrat in ofensiva si au capturat teritorii semnificative, care, conform mandatului ONU, au fost destinate sa creeze statul arab Palestina. Palestinienii detineau doar Cisiordania, Ierusalimul de Est si Fasia Gaza.
De atunci, problema crearii unui stat palestinian a trecut intr-o faza suspendata. Au aparut refugiati palestinieni, alungati de pe pamanturile lor. Numarul lor se apropia de un milion. Taberele lor de corturi au aparut in Fasia Gaza. Acest lucru a durat pana in 1967, cand a izbucnit asa-numitul Razboi de sase zile intre Israel si vecinii sai arabi.
Israelul a fost atacat de trupele egiptene si siriene inarmate de Uniunea Sovietica. In acel moment, Moscova si-a dat seama de greeseala conducerii sovietice. Israelul nu a devenit o sfera de influenta sovietica, ci mai degraba a devenit un aliat al Statelor Unite, care a luat Israelul sub aripa sa.
„Crimele comise de Israel sunt o actiune constienta, deliberata si organizata, al carei scop este de a extermina cat mai multi arabi.” (ziarul „Rusia Sovietica” din 23 iunie 1967)
Razboiul de sase zile
In 1967, Israelul a reusit sa castige. El a anexat Ierusalimul, a cucerit Fasia Gaza si Peninsula Sinai, care a apartinut anterior Egiptului, extinzandu-si granitele pana la Canalul Suez si a luat inaltimile Golan de la sirieni.
In 1973, egiptenii si sirienii au incercat sa recastige teritoriul pierdut in razboiul de sase zile. Mai mult, au ales un moment foarte bun pentru prima greva – Ziua Judecatii, in care evreii nu lucreaza, iar ofiterii lor pleaca acasa.
La inceput, egiptenii au trecut in Canalul Suez, tancurile lor erau la o ora de Jerusalem, dar Statele Unite au intervenit in aceasta problema; acolo a existat intotdeauna un lobby evreiesc puternic. On plus, nu au putut permite sa castige americanii armelor sovietice.
De ce a avut America nevoie de Israel, ceva timp mai tarziu, a spus actualul presedinte al SUA, pe atunci senator.
„Aceasta este cea mai buna investitie de 3 miliarde de dolari. Daca nu ar exista Israel, SUA ar trebui sa inventeze Israelul pentru a-si proteja interesele in regiune.” (Joe Biden)
Cu Statele Unite in spate, Israelul nu a mai putut acorda atentie parerii comunitatii mondiale. On teritoriile ocupate, israelienii au distrus casele palestinienilor nu ca parte a luptei, ci ca un avertisment. A fost un singur obiectiv – alungarea arabilor. Din aceasta perioada a intrat in uz termenul de anexare taratoare, care denota politica Israelului de a ocupa Palestina si de a-si reloca cetatenii acolo.
Palestinienii au acum grupuri militante. Palestina a devenit un butoi de pulbere care putea exploda in orice moment. Dintre palestinieni sa remarcat liderul Yasser Arafat, care a condus ulterior organizatia pentru eliberarea Palestinei. Aceasta era o forta serioasa si, pentru a face fata acestei forte, Israelul avea nevoie de o scindare. De ce i-au sustinut pe cei mai radicali islamisti dintre palestinieni? Ce este acum Hamas.
Yitzhak Rabin si Yasser Arafat
Arafat a intrat in negocieri cu conducerea israeliana, cu americanii ca mediatori. In 1993, prim-ministrul Yitzhak Rabin si Yasser Arafat au semnat un acord prin care se afirma ca palestinienii vor renunta la lupta armata si vor opri activitatile teroriste, iar Israelul, la randul sau, sa angajat sa le ofere si palestinienilor posibilitatea de a- si crea in sfarsit propriul stat. Dar pacea adevarata nu a fost atinsa in Orientul Mijlociu.
La 4 noiembrie 1995, Yitzhak Rabin a fost asasinat de un radical israelian care sa opus acordului. Procesul de negocieri a ajuns intr-o fundatura. Arafat a inceput din nou sa adere la principiul totul sau nimic, cerand toate teritoriile ocupate in 1967 si proclamarea Ierusalimului ca capitala a Palestinei. Israelienii au refuzat si au continuat sa se stabileasca in teritoriile palestiniene.
Aproape 5 milioane de palestinieni sunt destinati sa fie proscrisi pe teritoriile lor, fie sa se inghesuie pe acelea care sunt bucati de pamant pe care sa le mai ingrijeasca, fie sa paraseasca. On ultimii 100 de ani, vrajmasia dintre palestinieni si evrei este deja in sange; ei sunt invatati sa se urasca unii pe altii timp de generatii. Aceasta ura este alimentata constant de noi conflicte precum cel actual.
