Ultima actualizare: 2 august 2024
Caracatitele sunt animale marine nevertebrate care apartin clasei molustelor cefalopode. Au o forma corporala caracteristica, formata dintr-un cap cu ochi compusi si patru perechi de ventuze asemanatoare unor tentacule, pe care le folosesc pentru a se deplasa si a captura prada. Pulpele ne atrag atentia prin aspectul lor neobisnuit si ciudat.
In acest articol, va vom spune cele mai uimitoare fapte despre viata caracatitelor.
Caracatitele au 3 inimi
Majoritatea speciilor de caracatite au o inima principala si doua inimi branhiale. Inima principala este situata in partea capului caracatitei si este responsabila pentru circulatia sangelui in tot corpul. Aceasta furnizeaza oxigen si substante nutritive tuturor organelor si tesuturilor caracatitei.
Inimile branhiale sunt situate la baza lobilor branhiali, care sunt folosite pentru respiratie la caracatita. Aceste inimi sunt responsabile de pomparea sangelui prin lobii branhiali, unde sangele este oxidat si imbogatit cu oxigen.
Aceasta caracteristica a anatomiei caracatitelor le permite sa fie creaturi foarte active si manevrabile, precum si sa respire si sa faca sa circule sangele in mod eficient.
Inteligenta lor este uimitoare
Caracatitele sunt considerate unul dintre cele mai avansate animale marine nevertebrate din punct de vedere intelectual. Ele au un sistem nervos central bine dezvoltat si un grad ridicat de capacitate cognitiva.
Pulpele sunt capabile sa invete, sa memoreze si sa foloseasca instrumente pentru a indeplini sarcini. Ele manifesta interes fata de mediul inconjurator si prezinta strategii comportamentale intr-o varietate de situatii.
Studiile au aratat ca caracatitele au o memorie buna si pot rezolva probleme complexe. Ele pot memora oameni si locuri, dau dovada de ingeniozitate in cautarea hranei si in gasirea de ascunzatori. Apropo, caracatitele sunt perfect dresabile.
Caracatitele pot merge pe uscat
Știati ca exista caracatite care pot merge pe uscat? Da, unele specii au aceasta abilitate – este o priveliste uimitoare si neobisnuita. Caracatitele merg pe tentaculele lor, folosindu-le pe post de picioare.
Cu toate acestea, mersul pe uscat este temporar si limitat pentru ele, iar ele cauta rapid sa se intoarca in apa, unde pot functiona mai bine.
Acest comportament uimitor al caracatitelor se datoreaza abilitatilor lor de adaptare in habitatul lor. Ele pot folosi strategii diferite pentru a se adapta la conditii diferite si pentru a gasi hrana in locuri diferite.
Caracatita otravitoare
Caracatita cu inele albastre este considerata una dintre cele mai veninoase creaturi de pe planeta Pamant.
Ea locuieste in apele oceanelor Pacific si Indian, in principal in jurul Australiei si al arhipelagului asiatic.
Caracatita cu inele albastre are glande glandulare in saliva si tentacule care secreta venin. Ea foloseste veninul pentru a se apara impotriva pradatorilor, precum si pentru a-si vana prada.
Veninul caracatitei cu inele albastre contine toxine tetrodotoxina si histamina. Tetrodotoxina blocheaza canalele de sodiu din celulele nervoase, ceea ce poate duce la paralizie musculara si stop respirator. Simptomele otravirii cu venin de caracatita cu inele albastre includ amorteala, pierderea senzatiilor, pierderea cunostintei si, in cazuri exceptionale, este posibila moartea.
Este important de retinut ca caracatitele cu inele albastre nu ataca oamenii, ci incearca sa evite intalnirea cu acestia.
Acest lucru este interesant: Pulpele sunt adevarate curatatoare. In „casa” lor, ele curata in mod constant cu ajutorul unui jet de apa.
Au sange albastru
Caracatitele au sange albastru. Acesta este diferit de sangele rosu care predomina la majoritatea animalelor. Culoarea albastra se datoreaza prezentei in sangele caracatitelor a unui compus care contine cupru numit hemocianina.
Hemocianina este un transportator alternativ de oxigen care are capacitatea de a transporta oxigenul in conditii de oxidabilitate scazuta. Spre deosebire de hemoglobina, care este prezenta in globulele rosii ale altor animale, hemocianina nu este legata de fier, ci de cupru.
Din acest motiv, atunci cand sangele caracatitei este oxigenat, acesta capata o culoare albastru aprins. Cand oxigenul este consumat, sangele devine mai palid. Acest lucru poate fi observat daca caracatita este stresata sau se afla intr-o stare de activitate scazuta.
Exista un cioc
Da, caracatita are, intr-adevar, un cioc dur. Ciocul caracatitei este foarte puternic si este folosit pentru a rupe si inmuia mancarea inainte ca aceasta sa intre in gura caracatitei. Caracatitele isi folosesc ciocul pentru a manca crustacee, moluste si alte animale marine. Ciocul caracatitei este alcatuit din chitina, care este un material elastic si puternic, foarte asemanator cu unghiile sau coarnele altor animale.
Papilele gustative
Tentaculele de caracatita au muguri gustativi localizati pe tentaculele lor. Acestea permit caracatitei sa detecteze si sa evalueze gustul alimentelor pe care le gaseste in mediul lor. Papilele gustative ale caracatitelor sunt plasate pe toata suprafata tentaculelor si, de asemenea, in jurul gurii lor.
Acest lucru le permite sa determine cu exactitate ce substante sunt alimente si care nu sunt. Mecanismul prin care caracatita recunoaste gustul este similar cu cel al altor animale, inclusiv al oamenilor.
Pata de cerneala
Caracatitele pot elibera o pata de cerneala atunci cand sunt amenintate sau atacate. Pata de cerneala serveste ca mecanism de aparare pentru a le ajuta sa se sustraga pradatorilor sau urmaritorilor. Atunci cand o caracatita vede un pericol, ea elibereaza un lichid cerneala dintr-un organ special numit palnie sau receptacul de cerneala situat in corpul sau.
Lichidul coloreaza apa din jurul caracatitei, creand un nor intunecat care o ajuta sa se ascunda si sa se confunde cu mediul inconjurator. Aceasta metoda de aparare ii ofera caracatitei timp sa fuga sau sa slabeasca atacul unui pradator.
Schimbarea culorilor
Pulpele sunt capabile sa isi schimbe culoarea. Ele au celule speciale numite cromatofori care contin pigmenti. Caracatitele pot controla locatia si dimensiunea acestor cromatofori, ceea ce le permite sa isi schimbe culoarea pielii. Isi pot schimba culoarea de la rosu aprins si portocaliu la verde deschis, sau chiar se pot ascunde aproape complet, luand culoarea si textura mediului inconjurator. Acest lucru le permite sa foloseasca aceasta proprietate pentru a insela pradatorii sau pentru a comunica cu alte caracatite. In cazul in care ochiul unei caracatite este deteriorat, capacitatea acesteia de a-si schimba culoarea pe partea in care organul este afectat inceteaza.
Bibliografie Resurse:
- https://www.livescience.com/55478-octopus-facts.html
- https://www.sheddaquarium.org/stories/eight-strange-and-wonderful-facts-about-octopuses
- https://www.nhm.ac.uk/discover/octopuses-keep-surprising-us-here-are-eight-examples-how.html
- https://30a.com/10-astounding-facts-octopuses/
- https://octonation.com/octopus-facts/
