Ultima actualizare: 2 august 2024
Expresia „Toate drumurile duc la Roma” este cunoscuta de multi, iar pe vremea Imperiului Roman, acest proverb reflecta realitatea. Putini oameni din ziua de azi isi dau seama ca ideea de drumuri asfaltate, asa cum le cunoastem astazi, a fost intruchipata de romani in intregul lor vast imperiu!
Romanii au construit un numar urias de astfel de drumuri, multe dintre ele existand de doua mii de ani si care au supravietuit in conditii mult mai bune decat multe dintre drumurile moderne asfaltate. Care este secretul longevitatii si calitatii lor ridicate? Sa incercam sa aflam.
Totul a inceput la Roma
Inainte de Imperiul Roman nu existau drumuri lungi pavate in sensul modern al cuvantului: existau carari si poteci, rute maritime pentru navigatia de coasta, dar nu drumuri pavate.
Romanii au fost primii care au creat o retea vasta si eficienta de drumuri pavate, care a strabatut Mediterana si o mare parte din Europa. Pe parcursul celor 700 de ani de istorie, au construit aproximativ 300.000 de kilometri de drumuri, una dintre realizarile cheie ale civilizatiei romane.
Este interesant faptul ca multe dintre autostrazile europene moderne urmeaza aproximativ aceleasi trasee ca si drumurile construite de romani. Astfel, mostenirea Marelui Imperiu Roman a lasat o amprenta marcanta asupra multor aspecte ale vietii si culturii europene.
O armata de constructori si construirea unei armate
Cuvintele filozofului grec antic Heraclit, care spunea ca „razboiul este tatal tuturor lucrurilor”, se reflecta in istoria constructiei de drumuri romane, care aminteste de departe de situatiile rutiere ale incasilor din Lumea Noua, desi la o scara ceva mai mica.
Motivul principal al crearii acestor drumuri a fost asigurarea vitezei mari a legiunilor care calatoreau prin teritoriile vaste ale imperiului, doar in al doilea rand drumurile romane au contribuit la dezvoltarea economiei, a comertului si a schimburilor culturale. Astazi ne dam seama ca reteaua de drumuri este la fel de importanta pentru stat precum este sistemul circulator pentru corpul uman.
Drumurile au fost proiectate de ingineri si topografi militari si construite de legionari si, uneori, de sclavi, in special in vremuri de razboi. Rata zilnica de lucru era de sase metri cubi de pamant, iar uneltele folosite erau o lopata de lemn, mai rar un tarnacop, un ciocan si un topor de cioplitor de piatra.
Constructia drumurilor pietruite sublinia faptul ca acestea trebuiau sa fie drepte pentru a maximiza viteza de deplasare a trupelor, astfel incat, atunci cand se intalneau dealuri, acestea erau fie taiate, fie strabatute prin tuneluri, in loc sa le ocoleasca in arc de cerc, amestecandu-le in peisaj, asa cum se face adesea in prezent. Pierderea de timp pe dealuri si defileuri era ceva ce armata puternicei Rome nu-si putea permite.
Procesul de constructie a unui drum roman antic
Sursele scrise antice (cum ar fi lucrarile arhitectului Marcus Vitruvius Pollion) detaliaza procesul de creare a drumurilor romane si tehnicile utilizate in acest sens.
- Inginerii incepeau cu un studiu detaliat al terenului si al solului, iar apoi marcau directia viitorului drum.
- Apoi sapau doua santuri paralele, la o distanta de 2,5 pana la 5 metri, pentru a determina latimea drumului si compozitia solului.
- Pentru a crea baza drumului, au folosit tehnica „layer cake”: mai intai au asezat un strat de sustinere din pietre mari si nisip, urmat de un strat de piatra sparta cu mortar de var si roca vulcanica, iar la final, un strat de pietris compactat sau un pavaj de pavele. Romanii isi dadeau deja seama de importanta profilului convex al drumului pentru scurgerea apei.
In Imperiul Roman s-a acordat atentie nu numai constructiei de suprafete de drum, ci si dezvoltarii infrastructurii rutiere. Pe drumuri se aflau:
- Hanuri si taverne – la o distanta de o zi de traversare,
- Forje, ateliere, depozite, mausolee si statii postale,
- Indicatoare de drum mari din piatra cu descrieri ale directiilor si distantelor pana la orase,
- Pietre speciale lustruite erau inserate in pavajele oraselor pentru a reflecta lumina lunii si a imbunatati vizibilitatea drumului pe timp de noapte.
Sistemul rutier roman a functionat atat de eficient incat standardul unui drum pentru o caruta cu o pereche de cai a devenit mai tarziu baza pentru standardizarea drumurilor in Sfantul Imperiu Roman, iar mai tarziu a determinat latimea ecartamentului cailor ferate din Europa!
Sa rezumam? Drumurile antice au supravietuit de-a lungul secolelor si au ajuns pana in zilele noastre, fiind un exemplu de excelenta a ingineriei romane. Au reusit sa reziste testului timpului datorita mai multor factori cheie:
- Respectarea cu atentie a unor standarde si tehnici de constructie stricte,
- Intretinerea si repararea regulata a suprafetei drumului, asa cum reiese din registrele economice supravietuitoare ale vremii,
- Baza de piatra puternica a drumurilor, cunoscuta sub numele de opus quadratum, care le-a asigurat longevitatea,
- Sistemele de drenaj pentru scurgerea eficienta a apei, prevenind eroziunea si distrugerea drumurilor,
- Incarcatura reglementata,
- Conditiile climatice favorabile din zona mediteraneana, care au favorizat conservarea structurilor rutiere.
Combinatia acestor factori a permis drumurilor antice sa supravietuiasca secolelor si sa ramana o parte importanta a patrimoniului istoric si cultural.
