Mary Shelley: viața și operele scriitoarei feministe pionier în science fiction-ul secolului al XIX-lea

În secolul al XIX-lea, se credea că scriitoarele (dacă îndrăzneau să pășească pe această cale) vorbeau despre dragostea lor neîmpărtășită pentru un conte chipeș sau despre un bal care urma să aibă loc. Dar Mary Shelley, autoarea romanului “Frankenstein sau Prometeul modern”, a refuzat să se conformeze ideilor bărbaților despre locul pe care trebuie să-l ocupe o fată, cum trebuie să-și petreacă timpul liber și pe cine trebuie să iubească.

Prima femeie din istoria science fiction-ului a creat o lucrare despre un om de știință obsedat care a creat un monstru. Ne-am întrebat: de ce ar fi fost nevoie pentru a supraviețui ca să scrie așa ceva?

Criticii literari din secolul XXI sunt de acord că Mary Shelley și mama sa au devenit primele feministe cu mult înainte de apariția mișcării feministe propriu-zise – ele și-au apărat drepturile la creativitate și la autoexprimare. Despre viața tragică, dar în același timp interesantă a lui Mary Shelley vom povesti în acest material.

Copilărie

Mary Shelley s-a născut la Londra, la 30 august 1797, într-o familie extrem de avansată pentru standardele secolului al XVIII-lea. Mama fetei, Mary Walstonecraft, a fost una dintre primele sufragete – reprezentante ale sexului frumos, care au luptat pentru drepturi egale cu bărbații. Și, deși mișcarea sufragetelor în sine s-a născut abia la mijlocul secolului al XIX-lea, Mary a scris chiar și atunci mai mult de un eseu despre emanciparea femeilor.

Apropo, ea s-a căsătorit cu tatăl lui Mary, având o fiică nelegitimă, Fanny – un fapt flagrant după standardele Angliei puritane. Iubitului ei, William Godwin nu i-a păsat prea mult de acest fapt: a fost unul dintre primii susținători ai anarhismului și a predicat libertatea manierelor.

Walstonecraft a murit din cauza otrăvirii sângelui la unsprezece zile după ce a născut-o pe cea de-a doua fiică a sa. Medicul care a adus copilul pe lume nu s-a spălat pe mâini în prealabil. Deși Mary nu și-a cunoscut mama, moartea acesteia i-a afectat întreaga viață ulterioară. Un portret al mamei sale, de la care a moștenit opiniile sale liberale, se afla mereu pe biroul ei.

William Godwin, rămas cu două fiice în brațe, a ales să se căsătorească imediat. A doua sa soție a fost Mary Jane Clermont, o văduvă cu copii, care nu era nici pe departe la fel de educată ca predecesoarea sa. Din prima căsătorie, noua doamnă Godwin a avut o fiică, Claire, care a devenit o prietenă apropiată a viitorului autor al lui “Frankenstein”.

De la o vârstă fragedă, Mary era dornică să învețe. În copilărie, i-a cunoscut pe poeții englezi William Wadsworth și Samuel Taylor Coleridge, care erau oaspeți frecvenți ai tatălui ei. Aceștia i-au format în mare măsură dragostea pentru literatură. Domnul Godwin i-a oferit fiicei sale o educație strălucită, ceea ce era rar pentru acea vreme. “Ea are o minte activă îndrăzneață, uneori chiar despotică.

Este caracterizată de o mare sete de cunoaștere, iar perseverența de care dă dovadă în tot ceea ce întreprinde este cu adevărat irezistibilă. Constat că nu este deloc ceea ce se numește în mod universal viciu și că este înzestrată cu un talent considerabil” – spunea despre Mary într-o scrisoare adresată unuia dintre prietenii săi, domnul Godwin. Fata era, într-adevăr, foarte înzestrată. Își petrecea timpul liber citind cărți, a scris mai multe povestiri, iar primul poem al viitoarei poete a fost publicat în ziarul local în 1807.

Între timp, în casă domnea o atmosferă foarte tensionată: noii soții a lui William nu-i plăceau fiicele vitrege și nu se purta deloc cu ele. Fetele au fost nevoite să crească într-un mediu de tensiune constantă.

Un tovarăș intelectual

La vârsta de șaisprezece ani, Mary l-a cunoscut pe poetul Percy Shelley, în vârstă de 21 de ani. El era clasicul “băiat rău” și, prin urmare, era foarte apreciat de fete. Percy a fost dat afară de la Oxford pentru că era un liber cugetător. A scris și tipărit un pamflet intitulat “Necesitatea ateismului” și, după ce a fost expulzat din universitate, a simțit că este un campion al adevărului și al libertății.

În momentul în care a cunoscut-o pe Mary, era deja căsătorit cu Harriet Westbrook, în vârstă de 19 ani, o prietenă de pensiune a surorilor sale și fiica unui hangiu bogat. Shelley dorea cu ardoare să-și salveze iubita de tirania tatălui ei (ea se plângea de cruzimea acestuia) și i-a sugerat să fugă la Edinburgh pentru a se căsători în secret. Părinții lui Percy, înfuriați de o astfel de partidă nefavorabilă, l-au dezmoștenit pe Percy.

Acest lucru nu l-a supărat deloc pe poet: el a fost și mai întărit în ideea că trebuie să servească ideile de egalitate și libertate.

Conform mărturiei lui Charles, vărul lui, Shelley a recunoscut că legătura sa cu Harriet nu se născuse din dragoste, ci mai degrabă dintr-un simț al datoriei cavalerice și al abnegației.

În mai 1814, Percy a pășit în casa familiei Godwin, având-o alături pe Harriet. În acea vizită, el nu doar că a fost impresionat de ideile liberale ale lui William Godwin, ci și sedus de inteligența și frumusețea strălucitoare a fiicei acestuia, Mary. Mary, cu figura sa palidă și conturată, l-a cucerit instantaneu pe Percy. Nu era doar o apariție plăcută, dar și o conversatoare sclipitoare, având în vedere accesul și pasiunea pentru vasta bibliotecă a tatălui său.

Percy, înflăcărat și pasionat, nu a pierdut timpul și a început să-i facă curte lui Mary, și aceasta, surprinzător, nu părea deranjată de prezența soției lui. Au avut întâlniri secrete la mormântul mamei lui Mary, unde au schimbat gânduri și idei despre lucrările marilor gânditori ai vremii.

Ajungând la capătul răbdării și nemaiputând suporta situația tensionată, Shelley și Mary au decis să părăsească totul în urmă. Percy era dezamăgit de căsnicia sa cu Harriet, a cărei singur interes părea să fie achiziționarea de îmbrăcăminte nouă. În plus, îndoiala că Harriet, acum însărcinată, l-ar fi înșelat cu un ofițer irlandez i-a întărit hotărârea. Convocând-o pe Harriet la o discuție gravă, Percy i-a mărturisit că nu poate continua să trăiască alături de ea.

Situația dificilă a soției poetului

La data de 28 iulie 1814, Percy și Mary, însoțiți de Clare Clermont, au decis să părăsească Anglia, aventurându-se într-o călătorie romantică prin Franța. Călătoria lor europeană, care a durat aproximativ șase săptămâni, a fost un voiaj de descoperiri și, potrivit unor experți, de intrigi romantice nedisimulate. Se zvonește că Percy și Clare ar fi avut o idilă în secret, în spatele lui Mary. În timp ce acești tineri explorau continentul, Fanny, sora mai mare a lui Mary, rămânea în Anglia. La vârsta de 18 ani, și ea era îndrăgostită până peste cap de carismaticul Percy, fapt care, se pare, a aruncat-o într-o depresie profundă.

Când fondurile lor financiare s-au epuizat, cei trei aventurieri nu au avut de ales și s-au întors în patrie, unde au fost întâmpinați cu dezaprobare și ostracizare de societate, chiar și de către William Godwin. Acesta din urmă nu a acceptat să o găzduiască pe Mary, care, între timp, aștepta un copil de la Percy. Fără alte opțiuni, Mary, însărcinată și renegată, s-a mutat cu Percy, care, în ciuda noilor circumstanțe, era încă legat prin jurământ de căsnicia sa inițială.

În februarie 1815, domnișoara Godwin a dat naștere unei fiice care a murit la treisprezece zile după naștere. Pentru a ajuta cuplul să treacă peste suferință, prietenul lui Percy, Thomas Jefferson Hogg, i-a invitat pe îndrăgostiți să viziteze proprietatea sa. Ca să ne exprimăm în termeni moderni, Thomas a supus-o pe Mary la hărțuire sexuală, dar ea s-a opus categoric (a făcut o încercare similară cu Harriett).

Percy, pe de altă parte, potrivit istoricilor, era oarecum deschis la ideea de a împărți o amantă cu o parteneră.

Într-o lucrare științifică semnată de un expert englez dedicată operelor lui Mary Shelley, se susține că Hogg, departe de a nutri sentimente prietenești autentice față de Shelley, și-a canalizat de fapt dorințele reprimate hărțuind pasiunile acestuia…

În ianuarie 1816, viața lui Shelley și Godwin s-a îmbogățit cu venirea pe lume a unui fiu, pe nume William. La doar câteva luni după acest eveniment fericit, cei doi, însoțiți de Clare Clermont, au pus la cale o călătorie spre Geneva. Aici, destinele lor s-au intersectat cu cele ale excentricului Lord Byron și ale medicului său de încredere, William Polidori.

În această perioadă, Mary a decis să adopte formalistul apelativ de “doamna Shelley”. Împreună, acest grup select a petrecut zile însorite pe malurile Lacului Geneva, dedicându-se scrisului creativ și dezbătând efervescent despre lucrările literare ale vremii, care abia vedeau lumina tiparului.

“Vara era umedă și rece. Ploaia neîncetată ne-a ținut afară din casă toată ziua”, a scris în jurnalul său doamna Shelley, în vârstă de 18 ani. Viitoarea poetă a descris, de asemenea, conversațiile lor de seară, de exemplu, despre filosoful și inventatorul Erasmus Darwin, care se ocupa de efectele curentului electric asupra unui cadavru. Descărcarea a făcut ca mușchii să se contracte și să pară că reînvie. Existau chiar zvonuri că Darwin ar fi reușit să reînvie materia moartă până la urmă (așa cum, de fapt, a făcut Victor Frankenstein în romanul lui Mary). În plus, compania se amuza citind povești mistice germane.

Toate acestea i-au dat lui Byron ideea că ar fi o idee bună să organizeze un concurs pentru a vedea care dintre ei va scrie cea mai bună poveste “supranaturală”.

Potrivit jurnalului lui Mary, ideea pentru “Frankenstein” i-a venit în vis: “Am văzut un om de știință palid, adept al ocultismului, aplecat asupra unei creaturi pe care o asambla. Am văzut o fantomă hidoasă cu formă umană, iar apoi, după ce a pornit un motor puternic, a dat semne de viață. A fost o priveliște înspăimântătoare, iar consecințele oricărei încercări a omului de a înșela mecanismul perfect al Creatorului vor fi cu totul terifiante.” Atunci, la Geneva, a început să scrie – contrar opiniei lui Byron, care spunea că “o femeie este prea proastă pentru a-și crea propriile idei”.

O succesiune de tragedii

Botezată de cercetătorii literari contemporani ca “Hipioții erei romantice”, această grupare excentrică s-a reîntors în Anglia în toamna anului 1816, unde au fost întâmpinați de vești sumbre: Fanny Godwin, sora lui Mary, care nu se mai redresase din depresie, și-a pus capăt zilelor la vârsta de douăzeci și doi de ani. Specialiștii în opera lui Shelley presupun că această decizie tragică a fost influențată de dragostea sa neîmpărtășită pentru poet.

Tragedia nu s-a oprit aici. În decembrie aceluiași an, și Harriet, soția legală a lui Percy, a ales să-și încheie viața; corpul său fiind descoperit în Hyde Park, Londra. După pierderea soției, Percy nu a întârziat să o ia de soție pe Mary, iubirea sa de o viață. Relația dintre Mary și tatăl ei, întreruptă pentru ani buni, s-a reîmprospătat ulterior. În septembrie 1817, cei doi proaspeți soți au fost binecuvântați cu nașterea unei fete, pe care au numit-o Clara.

Pe parcursul acestor evenimente tumultuoase, Mary nu și-a abandonat condeiul, continuând să schițeze idei literare. Inițial, avea în plan scrierea unui roman, însă, sub influența lui Percy, și-a reconfigurat proiectul. A ales în final să creeze un roman care să exploreze povestea unui om de știință obsedat, dornic să dea viață unei creaturi perfecte, care, în final, se transformă într-un monstru însetat de răzbunare și crimă.

În primăvara anului 1817, Mary a pus punct romanului, iar în ianuarie 1818, lucrarea, însoțită de o prefață scrisă de Percy, a fost publicată. Deși era autoarea, Mary a ales să rămână în anonimat, neatașându-și numele de această operă seminală.

Mulți cititori inițiali au presupus că Percy este autorul romanului, situatie care a determinat-o pe Mary să lupte pentru a-și revendica drepturile de autor, dovedind astfel că opera literară aparținea condeiului său.

Deși romanul nu a fost bine primit de contemporanii lui Mary – unii considerând intriga prea violentă – șocul a crescut când publicul a descoperit că un astfel de text a fost scris de o femeie. În timpul vieții lui Mary, romanul a beneficiat de două reeditări. Pentru cea de-a doua, autoarea a efectuat revizuiri semnificative, adaptând textul la “idealurile conservatoare” predominante ale epocii.

În anul 1818, familia formată din Mary, Percy, micuțul William și Clara au hotărât să-și stabilească reședința în Italia, alegând să trăiască în apropiere de La Spezia. Timpul petrecut acolo a fost un amalgam de scriere, explorare turistică și bucurii simple, deși fericirea lor a fost umbrită de tragedii succesive.

La doar un an, micuța Clara s-a stins din viață. Au urmat apoi serii de aventuri extraconjugale ale lui Shelley, fapt cunoscut și de soția sa. Mai mult, a rezultat și nașterea unei fiice dintr-o relație cu o femeie italiană. În iunie 1819, și William și-a pierdut viața, fiind răpus de o epidemie de holeră.

În ciuda tuturor acestor încercări, în lunile care au urmat s-a născut al patrulea copil al cuplului, un băiat pe nume Percy Florence. Prin toate dificultățile, perioada italiană a reprezentat un apogeu de creativitate literară pentru cei doi soți scriitori.

După “Frankenstein”.

In 1822, familia Shelley s-a relocat în pitorescul San Terenzo, devenind vecini cu Edward Williams și soția acestuia, Jane, prieteni apropiați ai lui Percy. În această perioadă, Percy, simțindu-se înstrăinat de Mary, așteptându-și al cincilea copil, s-a lasat prins în flirturi subtile cu Jane, dedicându-i acesteia chiar și câteva din poeziile sale. Tensiunea și stresul provocate de comportamentul lui Percy au culminat cu un avort spontan suferit de Mary, eveniment după care aceasta a fost la un pas de a-și pierde viața.

Odiseea personală a lui Mary Shelley, îmbibată în esența pură a romantismului, a fost la fel de frumoasă, efemeră și tragică precum opera ei. La vârsta de numai 24 de ani, Mary a devenit văduvă. În drumul său de întoarcere de la Livorno, pe o goeletă, Percy a fost prins de o furtună violentă și și-a pierdut viața în valurile năpăstuite.

Corpul său a fost recuperat de pe țărm după zece zile, fiind identificat după statura sa înaltă și atletică, precum și după o ediție a operelor lui Sofocle și un poem de Keats descoperite în buzunarele hainelor sale. Durerea experimentată de Mary a fost imensă, aproape că părea că creatura malefică din romanul ei prinsese viață, furându-i pe rând toate persoanele dragi.

Trupul soțului ei a fost ars, iar inima lui carbonizată a fost luată de văduvă, cusută într-o și purtată la piept până la moarte.

“Opt ani petrecuți alături de el”, mărturisea Mary la o lună de la pierderea soțului, “au avut o semnificație mai profundă decât durata obișnuită a vieții umane”.

În anii care i-au urmat, Mary s-a dedicat în întregime îngrijirii unui fiu, Percy Florence, și conservării moștenirii literare a defunctului ei soț. Nu numai că a adunat și publicat o antologie de poezii în onoarea lui, dar i-a și redactat biografia cu meticulozitate. În plus, nu a neglijat propria-i muncă creatoare, aducând la lumină încă șase opere, dintre care se remarcă “Walperga” și “The Last Man”.

Pasionată de explorarea condiției scriitoarelor, Shelley a compus și o serie de eseuri avangardiste, subliniind ideea că “imaginația nu cunoaște gen”. Activitatea sa editorială a fost diversificată: a redactat eseuri biografice dedicate unor autori străini, a realizat traduceri și recenzii critice. Viața acestei scriitoare excepționale s-a încheiat pe 1 februarie 1851, la 53 de ani, în urma unei tumori cerebrale.

Deși majoritatea operelor sale au fost date uitării odata cu trecerea timpului, “Frankenstein” continuă să fie neclintit în pantheonul literar. Privind retrospectiv, viața lui Mary Shelley pare la fel de plină de tragedii și de elemente fantastice precum intrigile imortalului său roman, semnând o biografie la fel de extraordinară și captivantă ca opera care i-a adus nemurirea literară.