Ultima actualizare: 2 august 2024
In secolul al XIX-lea, se credea ca scriitoarele (daca indrazneau sa paseasca pe aceasta cale) vorbeau despre dragostea lor neimpartasita pentru un conte chipes sau despre un bal care urma sa aiba loc. Dar Mary Shelley, autoarea romanului „Frankenstein sau Prometeul modern”, a refuzat sa se conformeze ideilor barbatilor despre locul pe care trebuie sa-l ocupe o fata, cum trebuie sa-si petreaca timpul liber si pe cine trebuie sa iubeasca.
Prima femeie din istoria science fiction-ului a creat o lucrare despre un om de stiinta obsedat care a creat un monstru. Ne-am intrebat: de ce ar fi fost nevoie pentru a supravietui ca sa scrie asa ceva?
Criticii literari din secolul XXI sunt de acord ca Mary Shelley si mama sa au devenit primele feministe cu mult inainte de aparitia miscarii feministe propriu-zise – ele si-au aparat drepturile la creativitate si la autoexprimare. Despre viata tragica, dar in acelasi timp interesanta a lui Mary Shelley vom povesti in acest material.
Copilarie
Mary Shelley s-a nascut la Londra, la 30 august 1797, intr-o familie extrem de avansata pentru standardele secolului al XVIII-lea. Mama fetei, Mary Walstonecraft, a fost una dintre primele sufragete – reprezentante ale sexului frumos, care au luptat pentru drepturi egale cu barbatii. Și, desi miscarea sufragetelor in sine s-a nascut abia la mijlocul secolului al XIX-lea, Mary a scris chiar si atunci mai mult de un eseu despre emanciparea femeilor.
Apropo, ea s-a casatorit cu tatal lui Mary, avand o fiica nelegitima, Fanny – un fapt flagrant dupa standardele Angliei puritane. Iubitului ei, William Godwin nu i-a pasat prea mult de acest fapt: a fost unul dintre primii sustinatori ai anarhismului si a predicat libertatea manierelor.
Walstonecraft a murit din cauza otravirii sangelui la unsprezece zile dupa ce a nascut-o pe cea de-a doua fiica a sa. Medicul care a adus copilul pe lume nu s-a spalat pe maini in prealabil. Desi Mary nu si-a cunoscut mama, moartea acesteia i-a afectat intreaga viata ulterioara. Un portret al mamei sale, de la care a mostenit opiniile sale liberale, se afla mereu pe biroul ei.
William Godwin, ramas cu doua fiice in brate, a ales sa se casatoreasca imediat. A doua sa sotie a fost Mary Jane Clermont, o vaduva cu copii, care nu era nici pe departe la fel de educata ca predecesoarea sa. Din prima casatorie, noua doamna Godwin a avut o fiica, Claire, care a devenit o prietena apropiata a viitorului autor al lui „Frankenstein”.
De la o varsta frageda, Mary era dornica sa invete. In copilarie, i-a cunoscut pe poetii englezi William Wadsworth si Samuel Taylor Coleridge, care erau oaspeti frecventi ai tatalui ei. Acestia i-au format in mare masura dragostea pentru literatura. Domnul Godwin i-a oferit fiicei sale o educatie stralucita, ceea ce era rar pentru acea vreme. „Ea are o minte activa indrazneata, uneori chiar despotica.
Este caracterizata de o mare sete de cunoastere, iar perseverenta de care da dovada in tot ceea ce intreprinde este cu adevarat irezistibila. Constat ca nu este deloc ceea ce se numeste in mod universal viciu si ca este inzestrata cu un talent considerabil” – spunea despre Mary intr-o scrisoare adresata unuia dintre prietenii sai, domnul Godwin. Fata era, intr-adevar, foarte inzestrata. Isi petrecea timpul liber citind carti, a scris mai multe povestiri, iar primul poem al viitoarei poete a fost publicat in ziarul local in 1807.
Intre timp, in casa domnea o atmosfera foarte tensionata: noii sotii a lui William nu-i placeau fiicele vitrege si nu se purta deloc cu ele. Fetele au fost nevoite sa creasca intr-un mediu de tensiune constanta.
Un tovaras intelectual
La varsta de saisprezece ani, Mary l-a cunoscut pe poetul Percy Shelley, in varsta de 21 de ani. El era clasicul „baiat rau” si, prin urmare, era foarte apreciat de fete. Percy a fost dat afara de la Oxford pentru ca era un liber cugetator. A scris si tiparit un pamflet intitulat „Necesitatea ateismului” si, dupa ce a fost expulzat din universitate, a simtit ca este un campion al adevarului si al libertatii.
In momentul in care a cunoscut-o pe Mary, era deja casatorit cu Harriet Westbrook, in varsta de 19 ani, o prietena de pensiune a surorilor sale si fiica unui hangiu bogat. Shelley dorea cu ardoare sa-si salveze iubita de tirania tatalui ei (ea se plangea de cruzimea acestuia) si i-a sugerat sa fuga la Edinburgh pentru a se casatori in secret. Parintii lui Percy, infuriati de o astfel de partida nefavorabila, l-au dezmostenit pe Percy.
Acest lucru nu l-a suparat deloc pe poet: el a fost si mai intarit in ideea ca trebuie sa serveasca ideile de egalitate si libertate.
Conform marturiei lui Charles, varul lui, Shelley a recunoscut ca legatura sa cu Harriet nu se nascuse din dragoste, ci mai degraba dintr-un simt al datoriei cavalerice si al abnegatiei.
In mai 1814, Percy a pasit in casa familiei Godwin, avand-o alaturi pe Harriet. In acea vizita, el nu doar ca a fost impresionat de ideile liberale ale lui William Godwin, ci si sedus de inteligenta si frumusetea stralucitoare a fiicei acestuia, Mary. Mary, cu figura sa palida si conturata, l-a cucerit instantaneu pe Percy. Nu era doar o aparitie placuta, dar si o conversatoare sclipitoare, avand in vedere accesul si pasiunea pentru vasta biblioteca a tatalui sau.
Percy, inflacarat si pasionat, nu a pierdut timpul si a inceput sa-i faca curte lui Mary, si aceasta, surprinzator, nu parea deranjata de prezenta sotiei lui. Au avut intalniri secrete la mormantul mamei lui Mary, unde au schimbat ganduri si idei despre lucrarile marilor ganditori ai vremii.
Ajungand la capatul rabdarii si nemaiputand suporta situatia tensionata, Shelley si Mary au decis sa paraseasca totul in urma. Percy era dezamagit de casnicia sa cu Harriet, a carei singur interes parea sa fie achizitionarea de imbracaminte noua. In plus, indoiala ca Harriet, acum insarcinata, l-ar fi inselat cu un ofiter irlandez i-a intarit hotararea. Convocand-o pe Harriet la o discutie grava, Percy i-a marturisit ca nu poate continua sa traiasca alaturi de ea.
Situatia dificila a sotiei poetului
La data de 28 iulie 1814, Percy si Mary, insotiti de Clare Clermont, au decis sa paraseasca Anglia, aventurandu-se intr-o calatorie romantica prin Franta. Calatoria lor europeana, care a durat aproximativ sase saptamani, a fost un voiaj de descoperiri si, potrivit unor experti, de intrigi romantice nedisimulate. Se zvoneste ca Percy si Clare ar fi avut o idila in secret, in spatele lui Mary. In timp ce acesti tineri explorau continentul, Fanny, sora mai mare a lui Mary, ramanea in Anglia. La varsta de 18 ani, si ea era indragostita pana peste cap de carismaticul Percy, fapt care, se pare, a aruncat-o intr-o depresie profunda.
Cand fondurile lor financiare s-au epuizat, cei trei aventurieri nu au avut de ales si s-au intors in patrie, unde au fost intampinati cu dezaprobare si ostracizare de societate, chiar si de catre William Godwin. Acesta din urma nu a acceptat sa o gazduiasca pe Mary, care, intre timp, astepta un copil de la Percy. Fara alte optiuni, Mary, insarcinata si renegata, s-a mutat cu Percy, care, in ciuda noilor circumstante, era inca legat prin juramant de casnicia sa initiala.
In februarie 1815, domnisoara Godwin a dat nastere unei fiice care a murit la treisprezece zile dupa nastere. Pentru a ajuta cuplul sa treaca peste suferinta, prietenul lui Percy, Thomas Jefferson Hogg, i-a invitat pe indragostiti sa viziteze proprietatea sa. Ca sa ne exprimam in termeni moderni, Thomas a supus-o pe Mary la hartuire sexuala, dar ea s-a opus categoric (a facut o incercare similara cu Harriett).
Percy, pe de alta parte, potrivit istoricilor, era oarecum deschis la ideea de a imparti o amanta cu o partenera.
Intr-o lucrare stiintifica semnata de un expert englez dedicata operelor lui Mary Shelley, se sustine ca Hogg, departe de a nutri sentimente prietenesti autentice fata de Shelley, si-a canalizat de fapt dorintele reprimate hartuind pasiunile acestuia…
In ianuarie 1816, viata lui Shelley si Godwin s-a imbogatit cu venirea pe lume a unui fiu, pe nume William. La doar cateva luni dupa acest eveniment fericit, cei doi, insotiti de Clare Clermont, au pus la cale o calatorie spre Geneva. Aici, destinele lor s-au intersectat cu cele ale excentricului Lord Byron si ale medicului sau de incredere, William Polidori.
In aceasta perioada, Mary a decis sa adopte formalistul apelativ de „doamna Shelley”. Impreuna, acest grup select a petrecut zile insorite pe malurile Lacului Geneva, dedicandu-se scrisului creativ si dezbatand efervescent despre lucrarile literare ale vremii, care abia vedeau lumina tiparului.
„Vara era umeda si rece. Ploaia neincetata ne-a tinut afara din casa toata ziua”, a scris in jurnalul sau doamna Shelley, in varsta de 18 ani. Viitoarea poeta a descris, de asemenea, conversatiile lor de seara, de exemplu, despre filosoful si inventatorul Erasmus Darwin, care se ocupa de efectele curentului electric asupra unui cadavru. Descarcarea a facut ca muschii sa se contracte si sa para ca reinvie. Existau chiar zvonuri ca Darwin ar fi reusit sa reinvie materia moarta pana la urma (asa cum, de fapt, a facut Victor Frankenstein in romanul lui Mary). In plus, compania se amuza citind povesti mistice germane.
Toate acestea i-au dat lui Byron ideea ca ar fi o idee buna sa organizeze un concurs pentru a vedea care dintre ei va scrie cea mai buna poveste „supranaturala”.
Potrivit jurnalului lui Mary, ideea pentru „Frankenstein” i-a venit in vis: „Am vazut un om de stiinta palid, adept al ocultismului, aplecat asupra unei creaturi pe care o asambla. Am vazut o fantoma hidoasa cu forma umana, iar apoi, dupa ce a pornit un motor puternic, a dat semne de viata. A fost o priveliste inspaimantatoare, iar consecintele oricarei incercari a omului de a insela mecanismul perfect al Creatorului vor fi cu totul terifiante.” Atunci, la Geneva, a inceput sa scrie – contrar opiniei lui Byron, care spunea ca „o femeie este prea proasta pentru a-si crea propriile idei”.
O succesiune de tragedii
Botezata de cercetatorii literari contemporani ca „Hipiotii erei romantice”, aceasta grupare excentrica s-a reintors in Anglia in toamna anului 1816, unde au fost intampinati de vesti sumbre: Fanny Godwin, sora lui Mary, care nu se mai redresase din depresie, si-a pus capat zilelor la varsta de douazeci si doi de ani. Specialistii in opera lui Shelley presupun ca aceasta decizie tragica a fost influentata de dragostea sa neimpartasita pentru poet.
Tragedia nu s-a oprit aici. In decembrie aceluiasi an, si Harriet, sotia legala a lui Percy, a ales sa-si incheie viata; corpul sau fiind descoperit in Hyde Park, Londra. Dupa pierderea sotiei, Percy nu a intarziat sa o ia de sotie pe Mary, iubirea sa de o viata. Relatia dintre Mary si tatal ei, intrerupta pentru ani buni, s-a reimprospatat ulterior. In septembrie 1817, cei doi proaspeti soti au fost binecuvantati cu nasterea unei fete, pe care au numit-o Clara.
Pe parcursul acestor evenimente tumultuoase, Mary nu si-a abandonat condeiul, continuand sa schiteze idei literare. Initial, avea in plan scrierea unui roman, insa, sub influenta lui Percy, si-a reconfigurat proiectul. A ales in final sa creeze un roman care sa exploreze povestea unui om de stiinta obsedat, dornic sa dea viata unei creaturi perfecte, care, in final, se transforma intr-un monstru insetat de razbunare si crima.
In primavara anului 1817, Mary a pus punct romanului, iar in ianuarie 1818, lucrarea, insotita de o prefata scrisa de Percy, a fost publicata. Desi era autoarea, Mary a ales sa ramana in anonimat, neatasandu-si numele de aceasta opera seminala.
Multi cititori initiali au presupus ca Percy este autorul romanului, situatie care a determinat-o pe Mary sa lupte pentru a-si revendica drepturile de autor, dovedind astfel ca opera literara apartinea condeiului sau.
Desi romanul nu a fost bine primit de contemporanii lui Mary – unii considerand intriga prea violenta – socul a crescut cand publicul a descoperit ca un astfel de text a fost scris de o femeie. In timpul vietii lui Mary, romanul a beneficiat de doua reeditari. Pentru cea de-a doua, autoarea a efectuat revizuiri semnificative, adaptand textul la „idealurile conservatoare” predominante ale epocii.
In anul 1818, familia formata din Mary, Percy, micutul William si Clara au hotarat sa-si stabileasca resedinta in Italia, alegand sa traiasca in apropiere de La Spezia. Timpul petrecut acolo a fost un amalgam de scriere, explorare turistica si bucurii simple, desi fericirea lor a fost umbrita de tragedii succesive.
La doar un an, micuta Clara s-a stins din viata. Au urmat apoi serii de aventuri extraconjugale ale lui Shelley, fapt cunoscut si de sotia sa. Mai mult, a rezultat si nasterea unei fiice dintr-o relatie cu o femeie italiana. In iunie 1819, si William si-a pierdut viata, fiind rapus de o epidemie de holera.
In ciuda tuturor acestor incercari, in lunile care au urmat s-a nascut al patrulea copil al cuplului, un baiat pe nume Percy Florence. Prin toate dificultatile, perioada italiana a reprezentat un apogeu de creativitate literara pentru cei doi soti scriitori.
Dupa „Frankenstein”.
In 1822, familia Shelley s-a relocat in pitorescul San Terenzo, devenind vecini cu Edward Williams si sotia acestuia, Jane, prieteni apropiati ai lui Percy. In aceasta perioada, Percy, simtindu-se instrainat de Mary, asteptandu-si al cincilea copil, s-a lasat prins in flirturi subtile cu Jane, dedicandu-i acesteia chiar si cateva din poeziile sale. Tensiunea si stresul provocate de comportamentul lui Percy au culminat cu un avort spontan suferit de Mary, eveniment dupa care aceasta a fost la un pas de a-si pierde viata.
Odiseea personala a lui Mary Shelley, imbibata in esenta pura a romantismului, a fost la fel de frumoasa, efemera si tragica precum opera ei. La varsta de numai 24 de ani, Mary a devenit vaduva. In drumul sau de intoarcere de la Livorno, pe o goeleta, Percy a fost prins de o furtuna violenta si si-a pierdut viata in valurile napastuite.
Corpul sau a fost recuperat de pe tarm dupa zece zile, fiind identificat dupa statura sa inalta si atletica, precum si dupa o editie a operelor lui Sofocle si un poem de Keats descoperite in buzunarele hainelor sale. Durerea experimentata de Mary a fost imensa, aproape ca parea ca creatura malefica din romanul ei prinsese viata, furandu-i pe rand toate persoanele dragi.
Trupul sotului ei a fost ars, iar inima lui carbonizata a fost luata de vaduva, cusuta intr-o si purtata la piept pana la moarte.
„Opt ani petrecuti alaturi de el”, marturisea Mary la o luna de la pierderea sotului, „au avut o semnificatie mai profunda decat durata obisnuita a vietii umane”.
In anii care i-au urmat, Mary s-a dedicat in intregime ingrijirii unui fiu, Percy Florence, si conservarii mostenirii literare a defunctului ei sot. Nu numai ca a adunat si publicat o antologie de poezii in onoarea lui, dar i-a si redactat biografia cu meticulozitate. In plus, nu a neglijat propria-i munca creatoare, aducand la lumina inca sase opere, dintre care se remarca „Walperga” si „The Last Man”.
Pasionata de explorarea conditiei scriitoarelor, Shelley a compus si o serie de eseuri avangardiste, subliniind ideea ca „imaginatia nu cunoaste gen”. Activitatea sa editoriala a fost diversificata: a redactat eseuri biografice dedicate unor autori straini, a realizat traduceri si recenzii critice. Viata acestei scriitoare exceptionale s-a incheiat pe 1 februarie 1851, la 53 de ani, in urma unei tumori cerebrale.
Desi majoritatea operelor sale au fost date uitarii odata cu trecerea timpului, „Frankenstein” continua sa fie neclintit in pantheonul literar. Privind retrospectiv, viata lui Mary Shelley pare la fel de plina de tragedii si de elemente fantastice precum intrigile imortalului sau roman, semnand o biografie la fel de extraordinara si captivanta ca opera care i-a adus nemurirea literara.
Citeste si asta…
