Regandirea principiilor de viata este rareori o sarcina usoara, mai ales atunci cand astfel de schimbari se produc rapid, sub ochii unei sau doua generatii. Africa demonstreaza clar acest fenomen: aici, in doar cateva decenii, practicile culturale traditionale au facut loc unor miscari religioase globale.
Sa analizam ce schimbari spatiale si culturale au avut loc ca urmare a acestei schimbari religioase si care sunt consecintele lor pentru Africa si pentru lume.
Religiile din trecut vs. religiile din prezent
Africa este unica in ceea ce priveste diversitatea religioasa si ritmul de schimbare. La inceputul secolului al XX-lea, continentul era bogat in credinte traditionale africane, dar astazi crestinismul si islamul impart fidelitatea majoritatii populatiei, iar acest echilibru a fost atins intr-o perioada scurta si remarcabila.
Spre deosebire de Europa si Rusia, unde procesul de inlocuire a credintelor pagane cu crestinismul s-a prelungit timp de secole, multe tari africane au cunoscut aceasta tranzitie in decurs de o singura generatie.
Africa surprinde nu numai prin dinamica schimbarilor in structura sa religioasa, ci si prin numeroasele efecte unice care apar ca urmare a acestui proces. Luarea in considerare a acestui continent ofera un adevarat camp de studiu al transformarilor religioase si al impactului acestora asupra societatii.
Unul dintre cele mai proeminente fenomene din Africa este sincretismul religios, in care credinciosii adera simultan la mai multe invataturi religioase. Acest lucru este valabil mai ales in locurile in care credintele traditionale s-au amestecat rapid cu crestinismul si islamul. Acest sincretism include mai multe aspecte: credinciosii pot practica religiile lumii, pastrand in acelasi timp ritualurile traditionale: utilizarea amuletelor, apelarea la samani si vizitarea unor locuri considerate in mod traditional sfinte.
Acest fenomen nu se limiteaza la continentul african; forme relicte de superstitii si religii etnice persista, in grade diferite, in aproape toate colturile lumii. Cu toate acestea, in Africa, unele forme de sincretism au patruns atat de adanc in invataturile religiilor lumii incat au dat nastere unor miscari noi, unice.
Un exemplu in acest sens este Christlam, un hibrid al crestinismului si islamului aparut in cultura poporului Yoruba din Nigeria, sau numeroasele biserici independente africane formate la intersectia diferitelor credinte.
Cercetatorii identifica chiar si fenomene unice, cum ar fi afro-crestinismul si afro-islamul, considerandu-le diferite de formele traditionale de crestinism si islam – aceste credinte pun accentul pe specificul local si exprima traditii culturale si religioase africane unice.
Problema existentei unor “forme standard” ale celor mai mari credinte va provoca intotdeauna dezbateri, dar ritualurile si credintele credinciosilor africani sunt, fara indoiala, unice si diverse si merita cea mai mare atentie.
Lumina in fereastra pentru preotii de toate cultele
In Africa, rolul religiei este mult mai semnificativ decat in multe tari din Lumea Veche; religia nu patrunde in fiecare aspect al vietii, depasind slujbele regulate din temple si moschei.
Potrivit Gallup, Africa este cea mai religioasa regiune din lume, in special in Africa Subsahariana, unde peste 80% din populatie se considera religioasa.
Idealurile de teocratie, care implica construirea vietii sociale si politice pe baza textelor religioase, sunt larg raspandite pe continent .Majoritatea crestinilor (60%) si a musulmanilor (63%) din regiune sustin ideea unei legislatii bazate pe Biblie, respectiv pe Sharia. Viziunile escatologice joaca, de asemenea, un rol important in convingerile credinciosilor, multi dintre acestia asteptand ca evenimente religioase semnificative (de exemplu, a doua venire) sa aiba loc in curand.
Nivelul ridicat de religiozitate din Africa ridica uneori semne de intrebare in societatile mai laice. Unele “mega-biserici” africane organizeaza slujbe mari care seamana cu spectacole populare, atragand mii de credinciosi.
Pastorii carismatici renumiti pentru “miracolele” si “vindecarile” lor castiga popularitate atat in interiorul, cat si in afara tarilor lor, servind adesea ca invitati sau consultanti la bisericile europene pentru a colabora la noi strategii de promovare a cultelor “lor”.
Cu toate acestea, rivalitatea religioasa in Africa are, desigur, si partile sale negative. Dezacordurile dintre diferitele religii si tendinte pot duce la conflicte si pot da nastere unor grupuri teroriste si radicale cu convingeri religioase. Bisericile si cultele sunt din ce in ce mai mult implicate in viata socio-politica, uneori concurand cu agentiile guvernamentale, ceea ce duce la probleme sociale si politice pe continent.
Totul este amestecat: cum se schimba cultele africane?
Activitatea misionara activa a societatilor europene si nord-americane a influentat in mod semnificativ distributia religioasa a continentului. Pana la inceputul secolului al XX-lea, succesele predicatorilor cuvantului lui Dumnezeu au fost asa de mari: pana in 1900, crestinii reprezentau doar 9% din populatia Africii, iar majoritatea erau de origine europeana. In acelasi timp, musulmanii erau deja bine stabiliti in Sahel, in coloniile britanice si portugheze din estul continentului, unde ponderea lor depasea 35-40%.
Odata cu inceputul secolului al XX-lea, situatia a inceput sa se schimbe. iar islamul s-a raspandit in mod activ datorita trecerii la noi grupuri confesionale de crestini adepti ai cultelor animiste, care la acea vreme reprezentau aproximativ 55% din populatia continentului. Acest proces a dus treptat la o scadere semnificativa a ponderii religiilor etnice in majoritatea tarilor africane, cu exceptia unor “rezerve” de la periferia distributiei musulmanilor si crestinilor.
In perioada postcoloniala, a aparut o harta religioasa unica a Africii, in care principalul factor a fost confruntarea dintre crestinism si islam. Aceasta confruntare a dat nastere unei centuri alungite de state in care dominatia unuia dintre aceste grupuri religioase depinde de pozitia geografica.
In sudul acestei centuri predomina crestinii, iar in nord – musulmanii.
Diviziunea religioasa imparte Liberia, Guineea, Coasta de Fildes, Ghana, Burkina Faso, Togo, Togo, Benin, Nigeria, Camerun , Ciad, Republica Centrafricana, Sudan, Sudanul de Sud, Etiopia, Kenya si Tanzania.
Aceasta zona a devenit locul de activitate pentru multe grupuri extremiste asociate cu religia sau cu miscarile etno-religioase, ceea ce vorbeste despre situatia religioasa complexa si dinamica de pe continentul african.
Africa este viitorul
La inceputul secolului al XX-lea, perceptia Africii in mentalul european era departe de a fi o imagine idealizata; locuitorii sai erau perceputi ca “salbatici” care aveau nevoie de iluminare si civilizatie conform celor mai bune standarde europene.
Cu toate acestea, un secol mai tarziu, imaginea s-a schimbat dramatic: Africa este vazuta astazi de marile biserici ca fiind ” continentul sperantei “. Aceasta noua definitie simbolizeaza nu numai optimismul asociat cu cresterea rapida a economiei, ci si rolul sau cheie in redistribuirea globala a turmei diferitelor comunitati pe termen mediu.
De fapt, Africa a devenit unul dintre principalele motoare de transformare in spatiul confesional mondial. In “lungul secol XX”, contributia sa la comunitatea crestina si musulmana mondiala a crescut de la 1,7% la 25,3% si de la 18,6% la 28,1%. Aceasta tendinta pare sa fie pe termen lung, obligand religiile globale sa acorde mai multa atentie nevoilor turmei si aspiratiilor clerului african.
Școlile religioase si universitatile din intreaga Africa absolva anual mii de tineri profesionisti care doresc sa se dedice Domnului in toate formele sale. Multi dintre ei isi intemeiaza propriile biserici sau comunitati, inclusiv internationale.
Aceste transformari tectonice in structura confesionala a regiunii au jucat un rol important in echilibrul religios global: in prezent, un sfert dintre musulmanii si crestinii din lume provin de pe continentul negru.
Potentialul demografic enorm al Africii a atras atentia religiilor mondiale, ceea ce a dus la raspandirea unor forme unice de crestinism (si, intr-o masura mai mica, a credintei musulmane) dincolo de granitele sale. Aceasta poveste abia acum incepe sa isi dezvaluie potentialul, promitand sa aduca noi idei si practici pe scena religioasa globala prin intermediul schimburilor culturale, al migratiei, al mijloacelor de comunicare si al “exportului” de organizatii religioase afiliate.
